Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora. În practica Bisericii de astăzi, ilitonul (din gr. εἰλύω, „a înveli") este o bucată de pânză roşie (de obicei din mătase) în care se înveleşte Antimisul şi care rămâne permanent pe masa altarului, peste acestea aşezându-se Sfânta Evanghelie. Ilitonul este despăturit odată cu Antimisul în timpul Liturghiei catehumenilor. Unii filosofi consideră că a fi liber însemană a face ce vrei însă acesta nu este adevăratul sens al libertății, libertatea se supune unor legi morale și juridice, conform Abraham Lincoln "Libertatea nu este dreptul de a face ce vrem ci de a face ce se cuvine". În accord cu A. Lincoln este Papa Ioan Paul al II-lea care crede că "a fi liber nu înseamnă să poţi face ce vrei, ci să ai dreptul să faci ceea ce trebuie." Este un drept al fiecărui om așa cum am spus mai Conceptul de libertate joaca un rol important in orice sistem filozofic, iar Jean-Paul Sartre a plasat conceptul in centrul ideilor sale si si-a socat contemporanii, spunand ca: "Omul este condamnat sa fie liber".. Jean-Paul Sartre. Jean-Paul Charles Aymard Sartre (1905-1980) a fost lider in filosofia franceza a vremurilor sale, in existentialism precum si in marxism. Caracteristicile unui text narativ. Iată cele mai importante caracteristici ale unui text narativ: Varietate de genul: genul literar al narațiunii este foarte larg, de la povești, fabule, romane, știri, cronici, etc. Naratorul, persoana care relatează povestea poate fi cineva care face parte din ea, protagnistul poveștii sau un spectator .

ce este libertatea eseu